Plafonul alocat al garanţiilor care pot fi emise pentru anul 2018 în cadrul programului ”Prima casă” însumează două miliarde de lei, potrivit unei Hotărâri aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului, iar marja maximă de dobândă a fost redusă de la 2,5% la 2%.
O altă schimbare importantă o reprezintă eliminarea utilizării valorii de reîntregire a plafonului (revolving) pentru emiterea de garanţii, Guvernul luând această decizie pentru a nu pune la dispoziţia finanţatorilor participanţi în program şi a altor limite suplimentare faţă de plafonul de 2 mld. lei alocat programului ”Prima casă” pentru 2018”, se mai menţionează în comunicat.
Actul normativ aprobat de Guvern include, de asemenea, o serie de măsuri pentru simplificarea şi evitarea birocratizării excesive a procedurilor aplicate în cazul respingerii cererilor de plată.